Native Instruments, pionierii software-ului dedicat pentru DJ, lansează un controller conceput special pentru a conlucra cu software-ul cu care au devenit deja celebri în întreaga lume.
Pe scurt
Traktor Kontrol S4 este un mixer pe 4 canale, cu placă de sunet pe 24 biți integrată. Echipamentul este complet plug-n-play, trebuie doar conectat la un computer pe care este instalat Traktor Pro S4 (soft-ul este oferit ca bundle în pachet), și puteți mixa aproape imediat. În plus, mai găsiți și două unități de efecte, plus un loop recorder.
Butoanele pentru cue pot fi ușor customizate în funcție de preferințele fiecărui DJ. Cele două jog-weel de mare rezoluție au marginile îmbrăcate în cauciuc pentru un control mai eficient, iar suprafața plană are senzori de atingere foarte sensibili, dar protejați împotriva atingerii accidentale.
Mixerul pe 4 canale situat în centrul aparatului se bucură de obișnuitele egalizoare în 3 benzi, filtru, gain și două efecte pe fiecare canal. În afară de intrările digitale, mai sunt disponibile și două intrări analogice pentru conectarea unor platane de vinyl, microfon, CD playere sau alt gen de echipament audio extern. Crossfader-ul poate fi înlocuit și are curbă ajustabilă. Faderele prezintă limitatoare la capete pentru o mai mare siguranță.
Chestii și mai geek
- Dimensiuni: 32,2 × 50 × 5,2 cm
- Greutate: 3,4 kg
- Sisteme de operare suportate: Windows XP (32b) / Vista / 7 (32/64b), Mac OS 10.5
- Procesoare: Intel / AMD single- sau multi-core
Gaura în buget
Kontrol S4 nu este încă (la această dată) disponibil în magazine, dar la apariție va costa 899 Euro, deloc mult pentru un echipament aproape complet (nu vă mai trebuie decât un laptop și desigur muzică pentru a mixa). Din păcate, nu se oferă discout pentru posesorii altor produse Native Instruments, dar la scurt timp după lansare va fi pusă în vânzare și o geantă solidă pentru transportul controller-ului.